Cum treci peste pierderea unei persoane dragi - Cristina G.

— Câte persoane dragi ai pierdut în viața ta?
— Cum ai afrontat durerea?

Este incredibil de greu pentru mine să scriu acest articol pentru că pe 10 Aprilie 2018 mi-am pierdut tatăl. Am inima încă frântă în milioane de bucăți. Pe 21 Aprilie 2018 ar fi împlinit 83 de ani. Era bătrân tatăl meu. Era bătrân și bolnav. Dar sufăr oricum. Am crezut că o să trăiască veșnic. Of, tată...

Nu am anunțat pe rețelele de socializare pentru că nu am considerat necesar să întristez pe alții. În plus, grija rețelelor nu am avut.
Te rog să nu crezi că aștept mângâiere. Nu te simți obligat să-mi zici un cuvânt cald. Mă doare încă prea tare. Mă rup de plâns când cineva îmi spune ceva despre tatăl meu. Așa cum plâng acum... cu suspine.
Scriu acest articol ca să ajut pe alții. Am învățat ce trebuie să fac ca să accept și să merg mai departe. Să scriu să-mi fac o carieră.

Înainte de tatăl meu, mi-am pierdut un frate care era în floarea vârstei. Nu cred că l-am plâns destul.

Mai înainte de fratele meu, mi-am pierdut bunicile. Aveam dor trei anișori, dar îmi amintesc.

Apoi am pierdut mătuși, unchi, veri și alte rude prin alianță, colegi, profesori, prieteni.

Și tu ai spus adio multor persoane dragi.
— Nu-i așa?

Sunt un om sensibil Ca mulți alții. Poate și ca tine. Nu ai ajuns degeaba aici. Sigur te doare sufletul pentru cineva.
Îmi pare rău. Știu cum e.
Câteodată-ți vine să urli și să dai cu pumnii în tot ce găsești.
Urlă dacă vrei, te poate ajuta. Dar nu urla în public. Oamenii nu pot înțelege prin ce treci. 
Chiar dacă și ei au pierdut pe cineva, tot nu-ți pot înțelege durerea. 

Nu toți reacționăm la fel.
Nu toți simțim la fel.

Sunt al zecelea copil la părinți. După mine am un frate, Sebastian.  Toți cei 9 frați rămași în viață, avem multe trăsături în comun, dar diferite personalități și caractere.

Când tatăl nostru iubit s-a stins din viață, ne-am strâns toți din toate colțurile lumii să-l ducem pe ultimul drum. Nu ne văzusem toți împreună de mai mult de 25 de ani.
Am fost uniți într-o durere copleșitoare. Am crezut că o să murim sufocați în plânsete.

Așa a fost și la fratele nostru, la bunicile și toate celelalte rude, prieteni, colegi și vecini.

Când moare cineva, oricine, nu poți să nu suferi pentru că-ți vin în minte toți cei pe care i-ai pierdut tu.
Ori poate ți se rupe inima de milă de cei ce plâng la căpătâiul persoanei care s-a stins. Plânsul este contagios. Mai ales dacă ești empatic.

***
Când avem 13 ani, profesoara mea preferată și-a pierdut viața dând naștere unui copil.
Când mi s-a adus la cunoștință asta, aproape am leșinat. A fost de necrezut. Parcă acum îi văd ceilalți doi copii rămași copleșiți de durere. Parcă acum le aud urletele disperate.

***
Eram în Italia când a murit fratele meu. Am aflat dintr-un mesaj vocal. De atunci nu mai am curajul să-mi ascult mesajele vocale.
Parcă acum mă văd, eram cu fratele meu mai mic, Sebastian. Era 4 într-o duminică dimineața. Tocmai ce ne întorsesem de la muncă. Telefonul îmi era descărcat dar aveam nevoie de sonerie și l-am pus la încărcat.
L-am aprins să fixez alarma că trebuia să ne trezim dimineața să mergem la lucru din nou. Aveam 26 de apeluri și 3 mesaje vocale. Am știut că ceva s-a întâmplat, dar nu m-am gândit la fratele meu care nu avea nici 30 de ani.
Am ascultat mesajul si-am albit la față.
Sebi a înțeles. A albit ca și mine și a întrebat cu voce tremurândă: "Cine?"
"Petrică," am murmurat pierdută.
Parcă Sebi a albit și mai tare.
Ne-am uitat în gol până s-a făcut ziuă.
Nu am putut să plângem. Știam că nu am fi fost în stare să ne oprim.
Era duminică, nu puteam merge nicăieri. Nu puteam face nimic duminica că fratele nostru nu era acasă. Era închis unde se găsea el.

Am lucrat acea zi, eram chelneri. A trebuit să zâmbim, și am zâmbit. Nu a știut nimeni nimic. Dar la un moment dat m-am întors înapoi din mijlocul sălii pentru că nu mai puteam să merg și era să scap farfuriile din mână. Am zis că-s obosită.
Apoi ne-am luat 3 zile libere și am plecat. Durerea... nu se poate descrie în cuvinte. Nu cred că l-am plâns destul nici în ziua de azi.

***
— Câte lacrimi trebuie să verși pentru un om care avea toată viața înainte?
O infinitate. Niciodată nu vor fi destule.
Dar trebuie să mergi înainte.
Ai datorii, responsabilități și obligații.
Nu te poți închide într-o cameră singur. Nu poți trage perdelele. Nu poți să abandonezi pe cei ce depind de tine. Nu ai acest drept.
Poate ai copii care au nevoie de tine. Trebuie să le faci mâncare. Să-i încurajezi, să le explici că oamenii merg în cer uneori. Că ăsta-i cursul vieții chiar dacă nu ar trebui să se întâmple așa devreme pentru unii.
Trebuie să le ștergi lacrimile, să-i îmbrățișezi. trebuie să le fii aproape.
Cel care a plecat din lume nu te-a luat și pe tine. Tu mai ai multe de făcut aici și acum.

***
În Italia am cunoscut o femeie care 13 ani după ce și-a pierdut fiul încă plângea ca în prima zi.
Inițial toți îi plângeau de milă, apoi se înfuriau pentru că erau numai lacrimi în ambientul lucrativ. Nu voia să o angajeze nimeni pentru că colegii nu se simțeau bine în compania ei.
Femeia aceasta a încetat să trăiască odată cu fiul ei. Soțul a divorțat de ea pentru că era imposibil să stai sub același acoperământ cu ea.
Ar fi putut canaliza durerea să ajute pe alții, dar a făcut o altă alegere. O alegere destructivă pentru ea și ceilalți.
Nu face la fel ca ea.

***
Durerea nu trece niciodată, dar se estompează în timp dacă alegi să lupți.
Vorbesc din experiență. Știu că acum, dacă ai pierdut pe cineva de curând, cuvintele mele îți par absurde.
Citește mai departe și vezi de ce spun asta.

***

— Cum treci peste pierderea unei persoane dragi?

"Dă timp timpului." Acesta este primul și cel mai important lucru pe care trebuie să-l faci.

Plânge!
Unele persoane nu pot plânge. Au inima împietrită din cauza șocului.
Trebuie neapărat să plângi dacă ai iubit acea persoană. Dacă nu o faci, cândva va răbufni toată durerea acumulată. Și va fi mult mai rău. Există riscul să nu-ți mai revii niciodată.
Închide-te într-o cameră, ia fotografiile în mână și uită-te la toate pe rând.
Amintește-ți de clipele frumoase, de fapte făcute împreună, de vorbe, expresii faciale, râsete și plânsete,  de jurăminte și încălcări de promisiuni, de ajutorul și sprijinul la nevoie. Amintește-ți tot și... plânge. Plânge cu hohote. Pe cuvinte, cum face mama. Bocește dacă simți. Nu te sfii, nu te ascunde după deget. Suferi și ai tot dreptul.
Dar nu rămâne acolo. Tu n-ai pierdut ce a pierdut cel care a plecat dintre noi. Tu... mai ai zile.

Sorei mele iubite, Ana, i se umflă tot corpul când plânge. A plâns la capul tatălui meu pentru că l-a iubit nespus, dar nu a putut să-și plângă toată durerea ce simțea. Risca să intre-n șoc și ar fi fost o altă nenorocire. A vrut să ne răscumpere.
Ana a mers la cimitir când totul s-a terminat și a plâns pe cuvinte până când nu a mai avut lacrimi.
Și de atunci e în fiecare zi la mormântului tatălui nostru. Plânge, bocește și se roagă, altfel ar înnebuni.

Plânge și dacă ești bărbat.
— Cine a zis că bărbații nu au dreptul să plângă la o înmormântare?
Frații mei au plâns cu hohote. Mi s-a rupt inima pentru ei pentru că... de obicei nu plâng că, na, sunt bărbați.

Nu acuza pe Dumnezeu și nici pe oameni. 
Asta dacă nu cumva medicii au refuzat să ajute persoana pierdută. În acest caz, ai dreptul să-i acuzi într-o cameră de tribunal.
Dumnezeu n-are vină. Fii rezonabil și obiectiv.

Nu te lua la pumni cu frații, surorile, rudele, etc.
Un funerar nu este momentul potrivit pentru ceartă. Dacă ai ceva să reproșezi cuiva, gândește-te că și acea persoană suferă exact ca tine.
Nu urla și nu arăta cu degetul imediat după ce ai pierdut o persoană dragă.
Nu știi cum se simte persoana pe care ai pică și nu ai niciun drept să te comporți ca un posedat de diavol.

Nu te supăra pe cel/cea care a plecat într-o lume mai bună. 
Nu te-a lăsat singur/ă dinadins.
Nu ți-a lăsat greul pe spate pentru că așa a decis. Și chiar dacă a făcut-o din proprie inițiativă (sinucidere), a fost pentru că a ajuns la limită. Mai mult nu putea să îndure.
Nu a făcut-o pentru că te ura sau pentru că a vrut să te pedepsească. Era mai slab/ă ca tine. A acceptat înfrângerea înaintea ta. Poate avea o boală incurabilă. O adicție, o durere fără margini pe care nu o mai putea suporta. Sau poate mintea îi era împrăștiată.

Oamenii spun multe lucruri fără să se gândească. Deseori o spun la nervi fără să ia în considerare consecințele. Poate ți-a spus că te urăște vreodată. Poate te-a amenințat, dar în final viața ce a luat era a lui/ei.
Tu ai posibilitatea să-ți revii și să duci o viață mai bună.
Pentru cel ce s-a stins totul s-a terminat. Nu va mai vedea niciodată soarele și nu va ma simți picăturile de ploaie pe față, nu va mai mirosi o floare și nici nu va mai mânca un fruct. Pentru el/ea este doar neant. Din pământ venim și în pământ ne-ntoarcem.

Roagă-te. 
Nu știu în ce Dumnezeu crezi tu, ce religie ai și cât de credincios ești.
Ca să te rogi nu ai nevoie de o religie și nici de credință. Te rogi pentru cel sau cea care nu mai este. Te rogi ca să-i fie mai bine unde este acum. Nu ai nevoie de o biserică, nu ai nevoie de martori.
Te rogi la cineva care-i mai presus decât tine. Oricine ar fi acea... persoană, spirit, imagine.


Nu te simți vinovat și nu te acuza pentru că nu ai vizitat destul. Este prea târziu. Asta se referă la părinți și persoane bolnave mai ales.
Știai că toți murim, știai că pentru ei era doar o chestiune de timp și nu i-ai vizitat.
— Cu ce-l/o ajută acum sensul tău de culpă?
Mai degrabă vizitează pe cei rămași, poate pe mama sau pe frați. Numai așa te răscumperi. Nu acuzându-te pentru trecutul ce nu se mai poate repara.
Repară prezentul. Ia măsuri pentru viitor. Nu repeta aceeași greșeală ca apoi să te simți în culpă. Este un cerc vicios. Nu e corect și nu e uman. Nu ajută pe nimeni, dimpotrivă. 

Nu-ți canaliza energia pe lucruri ce ar fi trebuit să spui sau să faci când persoana dragă era în viață. Sau pe lucruri ce ai spus și nu trebuia. 
Ca mai sus, e prea târziu. I le poți spune acum, chiar dacă nu te aude. Du-te la cimitir, destăinuie-te. Dar nici nu trebuie să mergi la cimitir. Cel care nu mai este te poate auzi de oriunde.
Sau așteaptă până te vei reîntâlni.


Sprijină pe cei rămași. Încurajează-i dacă te simți în stare. 
Nu rosti cuvinte fără rost.
Nu te apuca să zici că totul se întâmplă c-un motiv. Că Dumnezeu l-a vrut la el. Că așa trebuia să fie. Este crud și insensibil din partea oricui să facă afirmații de acest gen.
O îmbrățișare face cât o mie de cuvinte. 
Șterge-le lacrimile și plângi cu ei că sigur nu se pot abține. Nu trebuie să se abțină. Au dreptul să plângă. Trebuie să plângă. Vor trece și peste asta.

Dacă persoana era bolnavă, ai putea să spui că acum nu mai suferă. Eu asta-mi spun. Și frații, și surorile mele așa ne alinăm.
Tatăl meu a suferit nespus. Mulți, mulți ani. Și-am suferit cu el până la epuizare. Ne spunem că acum e într-o lume mai bună unde poate merge pe picioarele lui fără să-l doară. E banal dar ajută pentru că vrem să credem asta.
Nimeni nu știe ce este pe lumea cealaltă. Poate nu este nimic.
— De ce să crezi că-i mai rău decât aici? Cine s-a întors să ne spună? Așa zice preotul în biserică? Și-atunci de ce el greșește la fel ca noi? De ce construiesc biserici când nu sunt spitale și școli de-ajuns? De ce refuză să îngroape un om sărac fără plată?
Poate acolo este numai lapte și miere. Poate acolo nu mai ai alergii și albinele te pot înțepa cât vor, nu vei simți durere. Acolo sigur nu sunt doctori și nu mai tremuri doar la gândul că nu se vor uita la tine.


Ajută pe alții. Fă voluntariat, oferă-ți timpul în slujba societății. 
Nimic nu ajută mai mult decât ajutarea semenilor sau a animalelor. Încearcă.


Aruncă-te în muncă. 
Cum fac eu și mulți alții. Dar dă-ți timp să-ți amintești. Plângi până nu mai ai lacrimi. Apoi întoarce-te la muncă. Și tot așa. Nu amâna să simți durerea toată.


***

Se spune că durerea crează monștri.
Este adevărat. Am văzut-o cu ochii mei. Ai văzut și tu.
Cazurile sunt multe, mult prea multe, la tot pasul chiar. De parcă numai ei ar suferi. De parcă numai ei ar avea inima ruptă. De parcă numai ei ar fi pierdut pe cineva. De parcă numai ei ar fi slabi.

Nu știi niciodată ce-i în sufletul unei persoane. Nu fi arogant și nu fi convins că ce gândești tu este adevărul absolut.
Adevărul are multe feți.
Nu bănui, nu acuza și nu fi convins că știi ce gândește celălalt.
— Te cunoști pe tine atât de bine încât să te ocupi de mintea altuia?
Adevăr îți spun: să fii rău este o alegere, nu o consecință. Eu asta proclam până la sfârșitul zilelor. Nimeni nu are puterea să te facă să devii rău. Nimeni nu-ți poate impune să abuzezi de alții, să-ți bați joci, să iei în derâdere, să umilești, să discriminezi și să distrugi animale, oameni și lucruri. Nu te ascunde în spatele durerii.
Tu ești stăpânul sentimentelor tale. Asume-ți responsabilitatea acțiunilor.  

Scriu o carte de auto-ajutor despre asta, să te înscrii la scrisoarea ocazională dacă vrei să fii anunțat când iese.
În plus, sunt pe cale să public și o autobiografie intitulată Amintiri din Copilăria Comunistă - Epoca de Aur. 
Mulți dintre cititorii mei le vor primi cadou prin intermediul unor concursuri.

Te rog să notezi că înscrierea va fi pe eumerit.blogspot.com. Asta pentru că vreau să-ți ofer cea mai bună experiență posibilă. Dacă am prea multe liste, risc să greșesc undeva.

Fotografie de pe Pixabay
***
— Studiezi Engleză și vrei să-ți îmbunătățești pronunția?

Citește (în Engleză , doar nu în Chineză!) cu voce tare pentru 10 minute pe zi.
Cărțile mele sunt absolut perfecte pentru așa ceva. Sunt foarte ușor de înțeles pentru că sunt concepute special pentru poligloți, trigloți, etc. Deci pentru toți vorbitorii de limbă engleză de orice nivel.
Nu e nevoie de Kindle sau cum zic ei. Se poate citi pe orice celular "deștept," PC, laptop sau tabletă.
Dacă nu merge, instalează aplicația de pe Amazon. Nu știu cum se face că eu n-am celular "deștept."
Merge pe calculator fără aplicație. La mine cel puțin.
Asta e valabil pentru orice carte în format electronic. Tot ce ai nevoie este un cont pe Amazon.com.

***
Dacă te lasă inima să mă susții, vizitează-mă pe authorcristinag.blogspot, Amazon, Goodreads și unde mai crezi tu.
Iar dacă-ți plac cărțile mele, de ce să nu lași o recenzie?
Caută-mi numele – Cristina G. – în Google (sau orice alt motor de căutare ce folosești tu).


Sper ca toți cei plecați dintre noi să fi găsit lumina. Să le fie țărâna ușoară și inima împăcată. 

Cristina G.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu