Îți respecți și prețuiești îndeajuns partenerul/a de viață?

Mă uit în jur, cum am zis în postarea precedentă, și mă crucesc de cum se comportă soții între ei.
In unele căsnicii, femeia-i naiba, în altele, bărbatul. Și mai sunt și acele căsnicii unde amândoi sunt săbii tăioase.

Unele femei își înșeală soțul cu orișicine și acasă îi ignoră nevoile soțului. Îl trimit în străinătate obligat forțat ca să se poată desfășura în voie.

Unii bărbați o țin pe femeie ca și cum ar fi o sclavă, de exemplu.
  • Fă-mi de mâncare pentru a doua zi la lucru, 
  • Prepară-mi hainele, 
  • Trezește-mă dimineața să merg la lucru că eu nu aud ceasul, 
  • Așteaptă-mă cu mâncare caldă pe gustul meu că dacă nu te rup în bătăi,
  • Cumpără-mi o sticlă de ceva (vin, bere, țuică) și servește-mă ca la restaurant că eu sunt obosit - am fost la muncă iar tu ai stat acasă, 
  • Dacă s-a îngrășat, îi spune verde-n față că-i ca o balenă și nu mai seamănă cu foto-modelul cu care s-a-nsurat de-l invidiau toți. 
  • etc. 
Nu am cum să menționez toate absurditățile ce văd/observ și aud pe la unii. Ți se face rău efectiv. 

— Băi, femeia s-o fi îngrășat, dar tu te-ai uitat în oglindă? Cum arăți, mă'? Tot ca la 20 de ani? Numai ea s-a schimbat? Cine te crezi tu? Asta ai jurat pe cruce? 

Un lucru pot să zic cu certitudine:
Cei care sunt într-o relație și visează la o persoană cunoscută pe rețelele de socializare/site-uri de întâlniri/pe telefon, nu își dau seama cât sunt de neghiobi. 
Dacă ajungi să-ți lași soțul/soața, pe o persoană ce se află după un monitor, îți vei da seama degrabă că nu are colaci în coadă. În doi timpi și trei mișcări, vei regreta decizia ce ai luat în mod pripit. Îi vei găsi alte sau chiar aceleași defecte, ori poate mai multe. 
Și-atunci vei acuza noua persoană că ea-i vinovată, și tu ești un sfânt/ă. 
Și mergi înainte așa acuzând și dând vina mereu și mereu pe altcineva. 
Că așa suntem noi, oamenii, vedem paiul din ochii tuturor, dar ignorăm bârna din ochiul nostru. 

Mai sunt și acei oameni care visează la un partner/ă pierdută cu ani în urmă. Nimic nu-i bun în relația ce trăiesc. Ar fi fost superb să fi fost cu ea/l. 
Regretă greșelile trecutului ignorând motivele acelor greșeli. 
Se uită la o poză ținută-n buletin și la fiecare problemă cu care se-ntâlnesc în relația în care este, își blestemă soarta în loc să caute soluții la problemă. 
Dă vina mereu pe celălalt dar el/ea nu face nimic să facă relația să meargă bine. 
"Era mai bine dacă m-aș fi căsătorit cu cutare sau cutare. Sunt sigur/ă că altfel ar fi fost viața mea. 
Uită-te și tu ce bine-i merge ei/lui. Ce fericiți par... Ar fi trebuit să fiu eu cu ea/el. Nu cu cine sunt acum. Ce-am făcut eu oare?"
Nu, serios!
— Atunci de ce nu ești? Nu cumva v-ați despărțit sau nici măcar n-ați fost împreună? De ce visezi la cai verzi pe pereți? Oare nu-i pentru că nu-ți vezi propriile defecte și nu ești în stare să-ți asumi responsabilitatea propriilor acțiuni? Nu-i oare că alergi după vrabia de pe gard? 
  • Nimeni nu știe cum ar fi fost relația cu o persoană cu care n-ai avut decât o relație de scurt timp și cu care n-ai fost căsătorit/ă! 
  • Nimeni nu știe cu precizie cum ar fi/fost o relație cu cineva de după un monitor sau de la celălalt capăt al telefonului. 
  • Dar cel mai rău este că nici nu-ți dai seama de ce norocos ești să fii cu cine ești în acest moment. Bineînțeles, asta dacă nu ești cu un alcoolizat, un bătăuș, leneș/femeie de moravuri ușoare, profitoare și altfel de lepădături. 
În cele mai multe cazuri, în momentul în care te căsătorești cu cineva și trăiești mai mult de 5-6 ani, toate miturile cad. Multe calități se transformă-n defecte de nesuportat. 
Oricine ar fi! 

Femeie care visezi la un bărbat dintr-o poză care-ți face complimente. Care-ți zice cât ești de frumoasă așa cu kilograme în plus... Când te-ai dus la el, după 1 lună (mai mult sau mai puțin) se transformă în bărbatul ce ai lăsat acasă. Parcă-s frați gemeni, ba chiar mai rău. 

Bărbat care te uiți galeș la una care-și critică și acuză bărbatul în fața unui necunoscut, de unde știi că muierea aia zice adevărul? De unde știi că nu ea e dracu? Că zice ea? Păi dacă ar zice nevasta ta despre tine ce zice asta acum, cum te-ai simți și cum ți-ai ciufuli nevasta? 

Măi, oamenilor, v-ați jurat fidelitate, respect și iubire. De ce acum vă uitați după alții/altele? Dacă nu ești fericit/ă, nu ești obligat să stai într-o relație. Dar nu da vrabia din mână pe cea din gard că amândouă-s la fel! 
— Tu îți dai seama sau nu? Ți-ai pus aceste întrebări și multe altele? Ți-ai pus întrebările corecte sau ești mut și surd? 

Da, nu sunt căsătorită, dar tocmai chestiile ce-am descris, m-au făcut să stau departe de așa ceva. 
  • Dacă te-ai căsătorit cu cineva pe care nu-l iubeai, este o greșeală ce trebuie să ți-o asumi. Viața nu-i Bollywood! 
  • Dacă te-ai căsătorit crezând că vei fi mereu fericit, de pe ce planetă ai venit? Ce-ai fost orb și deodată vezi?
  • Dacă te-ai căsătorit cu cineva cu care era clar că nu ești compatibil... Cine te-a pus? Ce crezi că ești într-o carte și partenerul/a se schimbă de dragul tău? Păi ai uitat că te-a plesnit înaintea nunții?
Fără compromisuri nu faci nimic. Dar înainte de compromisuri, este asumarea greșelilor, a acțiunilor și a faptelor. 
Dacă dai vina pe ea sau pe el visând la altcineva, nu vei fi niciodată fericit/ă. Cu nimeni! 
***
— Vrei să-ți îmbunătățești pronunția în engleză? 
Nimic mai simplu. Citește (în Engleză , doar nu în Chineză!) cu voce tare pentru cel puțin 10 minute pe zi.
Cărțile mele sunt absolut perfecte pentru așa ceva. Sunt foarte ușor de înțeles pentru că sunt concepute special pentru poligloți, trigloți, etc. Deci pentru toți vorbitorii de limbă engleză de orice nivel.
Nu e nevoie de Kindle sau cum zic ei. Se poate citi pe orice celular "deștept," PC, laptop sau tabletă.
Dacă nu merge, instalează aplicația de pe Amazon. Nu știu cum se face că eu n-am celular "deștept."
Merge pe calculator fără aplicație. La mine cel puțin.
Asta e valabil pentru orice carte în format electronic. Tot ce ai nevoie, este un cont pe Amazon.com.

Dacă te lasă inima să mă susții, vizitează-mă pe authorcristinag.blogspot, Amazon, Goodreads și unde mai crezi tu.
— Dacă-ți plac cărțile mele, de ce nu lași o recenzie?
Caută-mi numele – author Cristina G. – în Google (sau orice alt motor de căutare ce folosești tu).
Sunt peste tot.
Da, și văd ce faci, să știi. :p

Imagine de pe Pixabay

Cristina G.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu